La început de an universitar, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti ne dezvăluie câteva din proiectele care îşi aşteaptă rezolvarea. Acad. Ioanel Sinescu vorbeşte despre performanţa academică a instituţiei pe care o conduce, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.
Rubrica Reuniuni medicale din această săptămână este foarte bogată în relatări de la diverse manifestări ştiinţifice. Un congres de coloproctologie şi unul de neurotraumatologie, un simpozion pe tema bolilor inflamatorii cronice şi unul despre suicid, o conferinţă de chirurgie, o dezbatere privind sănătatea sexuală sunt subiecte interesante care merită lecturate.
Şi studenţii medicinişti susţin concerte, şi nu doar alături de Orchestra Medicilor. De Crăciun, membrii corului Vox Medicalis şi-au dat halatele jos şi au cântat muzică de calitate, alături de soprana Felicia Filip.Prof. dr. Mircea Ioan Popa a fost în Aula Facultăţii de Drept şi ne împărtăşeşte impresiile.
I-a avut ca musafiri pe membrii „Junimii“ – Eminescu, Maiorescu, Creangă, Alecsandri… Încărcată de istorie, Casa „Vasile Pogor“ din Iaşi cuprinde momente dintr-un veac şi jumătate de literatură română. Ne îndeamnă să-i trecem pragul dl Dumitru Şerban, corespondentul „Vieţii medicale“ la Iaşi.
Recent, la Iaşi, a fost lansată propunerea de proiect pentru realizarea unui centru de asistenţă medicală generală şi orală destinat cazurilor sociale. Alte proiecte cu finanţare europeană conduse de dna prof. dr. Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF „Gr. T. Popa“ sunt în plină desfăşurare. Detalii, în interviul oferit de dna dr. Magda Antohe, asistent de proiect, dlui Dumitru Şerban, corespondentul „Vieţii medicale“ la Iaşi.
Icoanele pictorului Nicolae Grigorescu de la Mânăstirea Agapia pot fi, pentru prima oară, admirate de publicul larg la Muzeul Unirii din Iaşi. Cele 24 de capodopere vor sta pe simezele muzeului ieşean până la sfârşitul acestei luni.
Povestitorul Vasile Ilucă, nu ştiu de ce ignorat de starostii literaturii „mari“, deşi scrie cu miez şi într-o limbă precum „apa Ozanei, «cea limpede şi frumos curgătoare»“, după cum remarcă ziaristul şi prozatorul Iftimie Nesfântu, publică la Editura „Codex Aureus“ (Bucureşti, 2009) cartea PENTRU CEI CARE VIN. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti a celebrat debutul Zilelor Universităţii, concomitent cu deschiderea oficială a anului universitar. „Zilele Universităţii“ s-au desfăşurat în perioada 1–7 octombrie 2009, printr-o serie de activităţi academice şi culturale dedicate Medicinii româneşti. (...)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe